Organizing events and having fun while doing it is our thing, dar acest lucru îl știați deja.

Așadar, dacă vă întrebați ce am mai făcut în ultimul timp, vă putem spune că, pe lângă proiectele noi și frumoase în care ne-am implicat de la începutul anului încoace, printre conferințe, târguri de joburi, concursuri de bowling, și chiar facilitarea transportului unui sabot olandez uriaș și plasarea acestuia în incinta ParkLake Shopping Center din București pentru un concurs KLM, am avut ocazia, din nou să pregătim evenimente speciale și memorabile pentru clienții noștri corporate.

Am propus și ne-am ocupat de implementarea unui concept nou și deosebit, pentru un eveniment de celebrare a unui program de traineeship, la care au participat foști stagiari care au rămas în companie, actuali stagiari dar și coordonatorii programului și echipa de management a companiei.

Astfel că, ne-am adunat, ne-am gândit, ne-am documentat și ne-am lăsat frâu liber imaginației în punerea în scenă a unei petreceri de tip College Reunion.

iqos-7

Ce am avut? Baloane colorate, multe baloane colorate, cu heliu, normale, baloane uriașe din care am scris numele evenimentului. De cele cu heliu am prins fotografii cu o parte din stagiari iar pe plasmă au rulat toată seara imagini cu toți cei care au urmat programul. Am decorat stâlpii cu imagini prinse de sfoară cu cârlige și am meșterit center piece-uri în ton cu tema noastră: borcanașe umplute cu confetti, legate cu pampoane în culorile logo-ului și props cu imaginea evenimentului.

Am avut un candy bar delicios și colț foto cu props-uri cu mesaje tematice și fotografii pe loc, pe hârtie magnetică.

Ne-am distrat toată seara alături de DJ-ul nostru care a animat petrecerea și grupul de dansatori care au venit cu mișcări mai ceva ca Jagger.

Ne-am amintit pe rând de reuniuni, baluri, banchete și alte asemenea, celebrări pe care le-am trăit de-a lungul timpului și vă mărturisim că am savurat alături de ei fiecare moment al serii.

`Cause we simply love what we do!